Evenimente în Lazio dedicate Zilei Naționale a României

Comunitatea românească din peninsula italiană organizează numeroase evenimente dedicate Zilei Naționale a României. Semnalăm doar câteva dintre acestea, ce vor avea loc în centrul Italiei, despre care am primit deja informațiile:

Asociația Românilor din Italia (ARI) în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Camera de Comerț și Industrie a României și InfoCons vor oferi comunității de români din Italia tradiționalul eveniment dedicat Zilei Naționale a României.

Momentul artistic va fi susținut de Cenaclul Flacăra, Vanghele Gogu, Mariana Pușkaș, Aurel Moldoveanu, Ana Maria Pirjolea, Grupul ucrainean „PERLA”, Grupul „Gospodarii din Riano” și alte surprize. Prezentator: Eugen Terteleac, duminică, 27 noiembrie 2022 ora 14:30 la Teatrul Atlantico din Roma (Viale dell’Oceano Atlantico 271/d 00144 – ROMA). Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Intrarea liberă.

Evenimente 26-27 Noiembrie ,,Romania in Lume” festival in aer liber la Villanova, Italia, spectacol dedicat Zilei Nationale a Romaniei, un proiect realizat de Asociația pentru Identitatea Românească, având sprijinul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Primăria Guidonia, Asociatia Centrul Roman pentru Integrare si Traditii Italia. Interpreti de exceptie din Romania si Italia, standuri de artizanat si produse romanesti și oaspeți din România.

 

Tot în ziua de  27 noiembrie, ora 13.00, la Teatro Italia din Roma, Asociația Italo Română Romit tv, cu sprijinul Departamentul Românilor de Pretutindeni și în parteneriat cu Primăria Orașului Buzău, cu patronajul Ambasadei României în Italia, organizează eveniment dedicat Zilei Naționale a României, ”Festivalul Benone Sinulescu”.

O altă remarcabilă inițiativă aparține Asociației Villaggio Romeno sub bagheta Lucianei Ludușan care organizează un spectacol mult așteptat. Acesta va avea loc duminică, 27 noiembrie 2022 de la ora 13.00. Eveniment dedicat Ziua Naționale a României care se sărbătorește în fiecare an la 1 decembrie! Spectacolul, cu intrare GRATUITĂ, intitulat UNIȚI SUB TRICOLOR,  La Sala de Evenimente „Zodiacul” Via Nettunense 175 Marino/ Albano Laziale

Desigur, Ambasada României împreună cu prestigioasa școală românească Academia di Romania de la Roma organizează un eveniment rafinat care va avea loc în 30 noiembrie la sala Conservatorului Santa Cecilia din Roma, accesul făcându-se pe bază din invitație.

Mai rămâne să vă semnalăm încă un eveniment, unul ceva mai exclusivist, organizat de către Societatea literară Cenaclul de la Roma împreună cu Federația Organizațiilor Românești din Italia, Direcția9 București, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Spectacolul POEZIE CU CÂNTEC la Roma va avea loc la Teatrul Scriitorilor FUIS și va avea doi oaspeți excepționali, Tic Petroșel și Adrian Suciu, care vor realiza împreună cu scriitorii de la cenaclul literar, un program de muzică folk și poezie. Evenimentul va fi sub semnul Zilei Naționale a României. INTRAREA LIBERĂ.

Dacă mai cunoașteți și alte evenimente, vă rugăm să ni le semnalați.

update:

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

Torna in alto